• La inițiativa Președintelui Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi, Institutul Național al Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii au decis formarea unui grup de tineri judecători care vor fi pregătiți în diverse domenii în cadrul activităților de formare continuă și formare formatori.

  • Picturile copiilor care au participat la concursul de artă plastică „Justiție – eu te văd așa” au ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, pe 14 septembrie, a avut loc vernisarea expoziției cu același nume.

  • La Institutul Național al Justiției (INJ) a avut loc evenimentul de închidere a cursului de instruire la distanță „Urmărirea penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, organizat de către INJ în cooperare cu Programul European pentru Formarea Juriștilor în Domeniul Drepturilor Omului (Programul HELP).

  • La Institutul Național al Justiției au început examenele de admitere pentru instruirea iniţială în perioada octombrie 2017 – martie 2019. La concurs sunt scoase 25 locuri pentru candidați la funcţia de judecător și 20 locuri pentru candidați la funcția de procuror.

15.09.2017

Astăzi, 15 septembrie, a avut loc lansarea proiectului privind crearea unui grup-resursă de tineri magistrați, care urmează să devină formatori ai Institutului Național al Justiției.

15.09.2017

Concurenții care au susținut în această săptămână a doua etapă a probei scrise pentru a fi admiși la cursurile de formare inițială în cadrul Institutului Național al Justiției (INJ) pot vedea rezultatele testării electronice.

14.09.2017

Pe 14 septembrie, în incinta Institutului Național al Justiției (INJ) a avut loc evenimentul de închidere a cursului de instruire la distanță „Urmărirea penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, organizat de către INJ în cooperare cu Programul European pentru Formarea Juriștilor în Domeniul Drepturilor Omului (Programul HELP).

14.09.2017

Picturile copiilor care au participat la concursul de artă plastică „Justiție – eu te văd așa” au ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, pe 14 septembrie, are loc vernisarea expoziției cu același nume.

12.09.2017

Institutul Național al Justiției anunță că, ținându-se cont de numărul dosarelor depuse și al concurenților care au promovat prima etapă a probei scrise, a fost modificat Calendarul de desfășurare a concursului de admitere la Institutul Național al Justiției în 2017.

08.09.2017

Concurenții care au susținut, pe 5 și 6 septembrie curent, prima etapă a probei scrise din cadrul examenelor de admitere la Institutul Național al Justiției pot vedea rezultatele testului psihologic.

01.09.2017

Marți, 5 septembrie 2017, la Institutul Naţional al Justiţiei încep examenele de admitere la cursurile de formare iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi de procuror.

01.09.2017

La Institutul Național al Justiției a luat sfârșit înscrierea la concursul de admitere 2017 pentru cursurile de formare iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi de procuror, desfășurată în perioada 3 iulie – 28 august 2017.

24.08.2017

Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale (IRP) și cu sprijinul Programului de finanțare a inițiativelor/proiectelor de schimbare în domeniul drepturilor omului, inițiază un proiect a cărui scop este evaluarea necesităților existente ale procurorilor şi judecătorilor în formarea abilităţilor vis-a-vis de persoanele cu dizabilităţi psihosociale şi/sau intelectuale şi elaborarea unui ghid metodologic pentru judecători şi procurori de intervievare a persoanelor cu deficienţe psihosociale şi/sau intelectuale.

24.08.2017

Institutul Naţional al Justiţiei (INJ) şi IRP prelungește perioada de selectare a unui expert în vederea elaborării conceptului unui curs de formare formatori, a agendei şi materialelor educaţionale ale acestuia, precum şi moderarea cursului în calitate de formator.

28.06.2017

Pentru prima dată: o privire analitică asupra hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului contra Moldovei

Stimați reprezentanți ai mass-media, Institutul Național al Justiției vă invită la lansarea cărții „Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu asupra hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului versus Moldova”.

06.06.2017

Institutul Naţional al Justiţiei anunţă evaluarea profesională complexă a formatorilor din reţeaua de formatori.

31.05.2017

Institutul Național al Justiției invită jurnaliştii la ceremonia de decernare a premiilor Concursului republican de arte plastice pentru copii „Justiție – eu te văd așa”, organizat în perioada 27 ianuarie – 31 mai 2017 de Institutul Național al Justiției și Școala de arte plastice pentru copii „A. Șciusev”.

21.04.2017

În legătură cu situația excepțională din capitală, seminarul „Stilistica și redactarea juridică a actelor judecătorești” pentru asistenți judiciari, programat pe 21 aprilie curent, se contramandează. Data desfășurării acestuia va fi comunicată ulterior.

11.04.2017

Persoanele care au susținut examenul pentru a candida la funcția de judecător în temeiul vechimii în muncă în perioada 13-24 martie 2017 sunt invitate să își ridice certificatele de la sediul Institutului Național al Justiției (str. S Lazo, 1), Secția instruire inițială, începând cu ziua de mâine, 12 aprilie, între orele 8.00 – 17.00.

07.03.2017

Prezentăm mai jos programul primului examen – proba scrisă – și lista persoanelor care candidează la funcția de judecător în temeiul vechimii în muncă.

03.03.2017

Audienții – candidați la funcții de judecător și de procuror, precum și persoanele care candidează la funcția de judecător în temeiul vechimii în muncă pot vedea calendarul desfășurării examenelor de absolvire, respectiv a celor în baza vechimii în muncă.

02.03.2017

Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei anunță concurs pentru completarea rețelei de formatori la următoarele domenii de formare: Tehnologii informaționale și Instructional design.

01.02.2017

Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei anunță concurs pentru completarea rețelei de formatori.

01.02.2017

Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei anunţă demararea procedurii de înscriere la examenul pentru persoanele care candidează la funcţia de judecător în temeiul vechimii în muncă.